Despre noi

Cine suntem, ce facem si de ce ai nevoie de noi?


Salut, suntem Roxana si Adrian! Suntem impreuna cam de 15 ani, casatoriti de mai bine de 8 si parinti cu acte in regula a unui adorabil baietel de sapte ani. Am inceput sa ne jucam de-a fotografia prin anul 2008 iar doi ani mai tarziu am renuntat la job-urile noastre de atunci, in contabilitate, pentru a ne dedica exclusiv freelancing-ului. 2010 a fost anul in care am deschis unul din primele studiouri foto din Cluj dedicate exclusiv fotografiei de familie sub sigla Foto27.

Cativa ani mai tarziu am vandut spatiul in care ne desfasuram activitatea si ne-am concentrat mai mult pe sedintele foto outdoor si pe fotografia comerciala, colaborand cu multe hoteluri, restaurante sau companii care aveau nevoie de fotografii profesionale pentru business-ul lor.

Am inceput, de altfel, sa ne indreptam atentia inspre fotografia de botez in detrimentul nuntilor si ne putem lauda cu peste 150 de botezuri documentate de-a lungul timpului. Am fost mai atrasi de linistea botezurilor, de minima forfota si de naturaletea lor.

Suntem foarte buni in ceea ce facem. O zicem si noi, ca doar nu ne rusinam sa ne laudam, dar o zic si cei multi care au colaborat cu noi. De la parinti care se bucura de fotografiile unei sedinte foto sau ale unui botez si pana la directori de mari companii sau oameni de PR, reusim sa fim pe aceeasi lungime de unda si sa ne ridicam mereu la standarde inalte.

Conteaza enorm si experienta oferita. Modul in care te prezinti la un eveniment corporate cu 300 de invitati, spre exemplu, conduita, discretia in a fotografia evenimentul respectiv conteaza intr-o proportie uriasa. La fel cum, la o sedinta foto sau un botez e necesara crearea unei anumite legaturi de incredere. E un moment extrem de intim pentru clienti sa se lase fotografiati, sa paraseasca deja celebra zona de confort si sa fie naturali cu cineva necunoscut.

De asemenea, excelam si la livrarea fotografiilor. De mai bine de 4 ani eu, Roxana, fotografiez aproape exclusiv si sunt “interfata” Foto27 in timp ce Adrian a ramas doar pe partea de editare, preponderent pentru noi, Foto27, dar are si clienti straini pentru care editeaza, de regula nunti. Reusim astfel sa livram repede si bine iar asta e un avantaj urias in ochii clientilor. Orice sedinta foto e terminata in maxim 3 zile lucratoare iar orice botez in maxim 7. La evenimentele corporate suntem superstaruri si cel mai adesea predam fotografiile in 24 de ore. La festivaluri, concerte sau evenimente sportive editam si trimitem fotografii in timp real celor ce se ocupa cu conturile de social media pentru a putea posta cat mai repede imagini de la respectivul eveniment.

Sa ne vedem voiosi si sanatosi!