Cine sunt, ce fac si de ce ai nevoie de mine?


Salut, ma numesc Roxana si sunt fotograf profesionist.  Casatorita de mai bine de opt ani si mamica unui adorabil baietel de sapte ani, ma impart intre fotografie si viata de familie. Am inceput sa ma joc de-a fotograful si fotografia prin anul 2008 iar doi ani mai tarziu am deschis unul din primele studiouri foto din Cluj dedicate exclusiv fotografiei de familie sub sigla Foto27.
Cativa ani mai tarziu am vandut spatiul in care imi desfasuram activitatea si m-am concentrat mai mult pe sedintele foto outdoor si pe fotografia comerciala, colaborand cu multe hoteluri, restaurante sau companii care aveau nevoie de fotografii profesionale pentru business-ul lor.

Am inceput, de altfel, sa-mi indrept atentia spre fotografia de botez in detrimentul nuntilor si pot spune ca am documentat  peste 120 de botezuri de-a lungul timpului. Am fost mai atrasa de linistea botezurilor, de minima forfota si de naturaletea lor.

Sunt foarte buna in ceea ce fac. O zic eu, ca doar nu mi-e  rusine sa ma laud, dar o zic si cei multi care au colaborat cu mine. De la parinti care se bucura de fotografiile unei sedinte foto sau de imaginile de la un botez si pana la directori de companii sau oameni de PR, reusesc sa fim pe aceeasi lungime de unda si sa ma ridic mereu la standarde inalte.

E foarte importanta si experienta oferita. Modul in care te prezinti la un eveniment corporate cu 300 de invitati, spre exemplu, conduita, discretia in a fotografia evenimentul respectiv, conteaza intr-o proportie uriasa. La fel cum, la o sedinta foto sau un botez e necesara crearea unei anumite legaturi de incredere. E un moment extrem de intim pentru clienti sa se lase fotografiati, sa paraseasca deja celebra zona de confort si sa fie naturali cu cineva necunoscut.

De asemenea, excelez si la livrarea fotografiilor. De mai bine de 6 ani sotul meu se ocupa de partea de editare astfel ca reusesc sa livrez repede si bine iar acesta e un avantaj urias in ochii clientilor. Orice sedinta foto e terminata in maxim 3 zile lucratoare iar orice botez in maxim 5. La evenimentele corporate suntem superstaruri si cel mai adesea predam fotografiile in 24 de ore. La festivaluri, concerte sau evenimente sportive editam si trimitem fotografii in timp real celor ce se ocupa cu conturile de social media pentru a putea posta cat mai repede imagini de la respectivul eveniment.

Astfel, pentru o sedinta foto (de familie, personala sau corporate), pentru fotografierea unui botez, eveniment corporate sau alt tip de fotografie comerciala, sunt mereu pregatita sa raspund solicitarii si sa te ajut sa ai fotografii excelente si o experienta placuta. Plus un amic nou deoarece, majoritatea clientilor mi-au devenit apropiati, colaboram des si pastram o relatie de prietenie.