Una dintre propozitiile pe care le aud cel mai des de la parinti inainte de a programa o sedinta foto e “copilul meu nu sta la poze”. Si sincer vorbind, ma bucur cand aud asta pentru ca din punctul meu de vedere, mai ales in cazul sedintelor foto cu copii mici, fotografiile clasice gen “si acum uita-te aici si zambeste” sunt extrem de artificiale, plictisitoare si de cele mai multe ori stresante pentru protagonisti.
In opinia mea, experienta unei sedinte foto cu copii mici ar trebui sa fie relaxanta, naturala, plina de joaca iar parintii sa nu-si faca griji de cum “vor iesi” fotografiile si sa se relaxeze si bucure de prezentul moment. Despre cum “vor iesi” fotografiile ma voi ocupa eu.
Pentru a intelege si mai bine punctul de vedere expus mai sus, aruncati o privire la urmatoarele fotografiile realizate in luna iunie a acestui an.
Sedintele foto cu Ema sunt intotdeauna amuzante, relaxante, fotografiile sunt naturale, expresiile si reactiile cele mai sincere iar pentru parinti e o experienta de moment deosebita si o noua fila de amintiri in viata lor de familie.
Daca sunteti pe aceeasi lungime de unda cu mine, vreti amintiri reale cu familia voastra, daca vreti ca peste ani sa va bucurati de aceste fotografii si nu sa radeti de cat de ridicoli aratati “pentru ca asa era moda”, daca vreti o experienta placuta, eu sunt fotograful perfect pentru voi si abia astept sa ne cunoastem. Sau sa ne revedem, dupa caz.