In ultimii ani, pe langa antreprenori “clasici”, tot mai multe cadre medicale mi-au trecut pragul studioului pentru realizarea unui set de fotografii de branding. Mai mult decat atat, am realizat numeroase sedinte foto si in cabinete, clinici sau spitale private.
Tot mai multi doctori au inteles faptul ca diferitele lor competente, aptitudini, titluri sau experienta se completeaza foarte bine cu imaginea pe care o afiseaza iar in zilele noastre, simpla recomandare din gura in gura nu mai e “sfanta”.
Mihaela a inteles perfect faptul ca pacientii sau potentialii sai pacienti cauta informatii online si apreciaza un site ingrijit, fotografii profesionale, texte la obiect si pe intelesul tuturor. Prin ansamblul de fotografii si mesajul transmis, cei in cautarea unui medic reusesc sa simta o anumita conexiune si relatie de incredere cu viitorul medic.
Astfel, am programat o serie de sedinte foto cu Mihaela, atat la unul din cabinetele in care lucreaza precum si la studio unde am realizat o serie frumoasa de imagini pentru promovarea ei.
Daca aveti nevoie de un medic dermatolog grijuliu, responsabil, foarte empatic si mereu pregatit sa va ajute, contactati-o cu multa incredere pe Mihaela (Site sau Instagram).